Firul Ariadnei...

 
                                                      - Imbratisare de cuvinte...Marea Egee...-
          Intimplarile si timpul parcurs in viata, m-au invatat sa fiu mai atent  cind privesc ceva  frumos, si, sa adaug admiratiei si-o unda de nostalgie. Vaga...Nu pesimismul  ar fi cauza (nu sunt), ci constatarea amara ca frumosul ascunde in majoritatea  cazurilor, un ingredient pe care nimeni nu si l-ar dori - tragicul. De trena tragicului stau agatate  istoriile  pietrelor  pretioase ale lumii, "Koh-I-Nor"- ul,  Marea Stea A Africii si alte diamante celebre, comorile  Egiptului,  zestrea nedeslusita a Summerului, destinele marilor oameni ai lumii  si a marilor iubiri...

                                                                                      *

 
            In ciuda originii sale divine, regele Minos, cazu prada unui sentiment pur omenesc, compasiunea, privindu-si fiica, Ariadna. Cu ochii pierduti, privind fara tinta, tacind. Lipsea din propria-i persoana. Fara Tezeu, iubitul ei, nimic in lume nu avea sens. Arareori, de nimeni vazuta, suridea la gindul ca reusise sa-l scape pe acesta, cu-n ghem de ata, din labirintul lui Dedal, si ca el traia...
 - Ciudate fiinte, oamenii! gindea regele  Minos. Ce fac ei cu iubirea? Am sa-i arat Ariadnei ca e o nascococire inutila  "iubirea" asta...auzi! - "fericire"...
 - Sa vina la mine Inteleptul!
  Sosi un batrin, nins de linistea intelepciunii, adunata in timpuri...
- Imi vei face un labirint care sa se asemene cu VIATA. Cit mai mult cu putinta! Si cit mai mare!
-  Da, rege! Va trebui sa-mi urmati un sfat; la intrarea labirintului fiecare dintre muritori, va trebui sa poarte icaltari de lemn.  Atit le putem da. Vor dori mai multe, daca le vom da. Trebuie  sa invete sa se descurce cu putin! Si au destule; iubirea, speranta, afectiunea , prietenia, credinta... Dupa o scurta perioada, cu eforturi nemaiintilnite,  muritorii cetatii  ifaptuira creatia  -  " Labirintul Vietii "! 
    Din tronul de aur, Minos, asezat pe inaltimea unui munte care-i permitea sa cuprinda cu privirea tot labirintul,  le spuse muritorilor;
 - La iesire veti gasi ce va doriti! Ariadna, fiica mea, va imparti fiecaruia un ghem de ata! Legati capatul lui de stilpul intrarii si acordati-i atentia cuvenita! E singurul vostru ajutor!
     Inteleptul gindise bine labirintul. La intrare nisipul fin raspindit pe jos, ii facu pe multi sa renunte la sandalele de lemn si sa alerge fericiti, tinindu-se de mina spre interior. Altii, renuntasera la ghemul de ata, fermi in credinta lor ca soarele le va fi un ghid bun. Erau cei ce stiau tot. Aveau sa devina ratacitori labirintului...O parte din ei, cei care se iubeau, se tineau grijuliu de mina, derulind cu grija firul. Spre sfirsit, fara graba, asteptau o mica parte, tot perechi. Unul din ei ezita. Un EA sau un EL. Aveau rabdare unul cu altul si mai stiau ca greul e abia la inceput, pentru simplu fapt ca nu degeaba se nascuse ceva atit de laborios...
    Pe masura ce patrundeau spre adincul labirintului, incepura sa observe ca nisipul de la intrare devenea treptat cioburi taioase de sticla, frumos colorate. Deja raniti, cu picioarele insingerate, nu aveau sansa intoarcerii. Furiosi, rupeau firele celorlanti care trecusera de ei. O singura data avea sa fie auzita vocea inteleptului; "AMINTIRILE SUNT O POVARA! RANILE VOR FI MAI ADINCI." Din urma, se auzeau sosind altii. Unii mergeau fara tinta, tirind dupa ei firicelul taiat. Copiii tristi. Se vor intilni cu altii, asemenea lor, vor face un nod firelor rupte si , cine stie...Veneau si intirziatii. Priveau atent la culoarele pline de cei ce singerau, ocolindu-le, tinindu-se atent de mina. Unii dornici sa ajunga la iesire nu-si mai pierdeau timpul incercind sa-i inteleaga si nici sa-i ajute pe altii, astfel, pe inserat, unul din ei avea in fata - IESIREA -, o pata  intensa de lumina, aproape materiala.
   Pasise. Intr-un spatiu fara repere, iconjurat doar de forme stranii, unele de-un alb pur si altele cu reflexii terne, amenintatoare. Norii.
   - TE ELIBEREZ DE TOT CE-I UMAN! ASA ITI VEI STI SIGUR LOCUL. NU E CALE DE INTOARCERE! UNEI SINGURE FIINTE  I-AM INGADUIT SA PLECE - TEZEU! VA PLATI...-
   Atit rostise vocea. Fara nici o ezitare, lipsit de orgoliu, vanitati , iubire, compasiune se indrepta spre gramada de nori negrii, amenintatori, aducatori de nenorociri. Nu avea cum sa fie nor alb! Sa ploua peste flori, paduri...si nicidecum peste muritori surprinsi de ploaie, sarutindu-se...Stia doar sa distruga!

                                                                                  *

   De pe puntea  corabiei sale, Tezeu privea ingrozit trupul tatalui sau izbindu-se de stinci si prabusindu-se in mare. Brusc, cazu complesit de propria-i vina - uitase un amanunt, un detaliu!
   Promisese tatalui sau, Egeu, ca la intoarcerea lui dupa lupta cu Minotaurul, sa atirne pe catargul corabiei sale o naframa alba daca scapa cu viata, si una neagra daca va muri...O uitase agatata pe cea neagra. Batrinul rege  Egeu nu-si mai putea inchipui viata fara fiul lui....De aici imbratisarea de cuvinte - Marea Egee...





                                                                                              Ben Ungar.