Firul Ariadnei...

 
                                                      - Imbratisare de cuvinte...Marea Egee...-
          Intimplarile si timpul parcurs in viata, m-au invatat sa fiu mai atent  cind privesc ceva  frumos, si, sa adaug admiratiei si-o unda de nostalgie. Vaga...Nu pesimismul  ar fi cauza (nu sunt), ci constatarea amara ca frumosul ascunde in majoritatea  cazurilor, un ingredient pe care nimeni nu si l-ar dori - tragicul. De trena tragicului stau agatate  istoriile  pietrelor  pretioase ale lumii, "Koh-I-Nor"- ul,  Marea Stea A Africii si alte diamante celebre, comorile  Egiptului,  zestrea nedeslusita a Summerului, destinele marilor oameni ai lumii  si a marilor iubiri...

                                                                                      *

 
            In ciuda originii sale divine, regele Minos, cazu prada unui sentiment pur omenesc, compasiunea, privindu-si fiica, Ariadna. Cu ochii pierduti, privind fara tinta, tacind. Lipsea din propria-i persoana. Fara Tezeu, iubitul ei, nimic in lume nu avea sens. Arareori, de nimeni vazuta, suridea la gindul ca reusise sa-l scape pe acesta, cu-n ghem de ata, din labirintul lui Dedal, si ca el traia...
 - Ciudate fiinte, oamenii! gindea regele  Minos. Ce fac ei cu iubirea? Am sa-i arat Ariadnei ca e o nascococire inutila  "iubirea" asta...auzi! - "fericire"...
 - Sa vina la mine Inteleptul!
  Sosi un batrin, nins de linistea intelepciunii, adunata in timpuri...
- Imi vei face un labirint care sa se asemene cu VIATA. Cit mai mult cu putinta! Si cit mai mare!
-  Da, rege! Va trebui sa-mi urmati un sfat; la intrarea labirintului fiecare dintre muritori, va trebui sa poarte icaltari de lemn.  Atit le putem da. Vor dori mai multe, daca le vom da. Trebuie  sa invete sa se descurce cu putin! Si au destule; iubirea, speranta, afectiunea , prietenia, credinta... Dupa o scurta perioada, cu eforturi nemaiintilnite,  muritorii cetatii  ifaptuira creatia  -  " Labirintul Vietii "! 
    Din tronul de aur, Minos, asezat pe inaltimea unui munte care-i permitea sa cuprinda cu privirea tot labirintul,  le spuse muritorilor;
 - La iesire veti gasi ce va doriti! Ariadna, fiica mea, va imparti fiecaruia un ghem de ata! Legati capatul lui de stilpul intrarii si acordati-i atentia cuvenita! E singurul vostru ajutor!
     Inteleptul gindise bine labirintul. La intrare nisipul fin raspindit pe jos, ii facu pe multi sa renunte la sandalele de lemn si sa alerge fericiti, tinindu-se de mina spre interior. Altii, renuntasera la ghemul de ata, fermi in credinta lor ca soarele le va fi un ghid bun. Erau cei ce stiau tot. Aveau sa devina ratacitori labirintului...O parte din ei, cei care se iubeau, se tineau grijuliu de mina, derulind cu grija firul. Spre sfirsit, fara graba, asteptau o mica parte, tot perechi. Unul din ei ezita. Un EA sau un EL. Aveau rabdare unul cu altul si mai stiau ca greul e abia la inceput, pentru simplu fapt ca nu degeaba se nascuse ceva atit de laborios...
    Pe masura ce patrundeau spre adincul labirintului, incepura sa observe ca nisipul de la intrare devenea treptat cioburi taioase de sticla, frumos colorate. Deja raniti, cu picioarele insingerate, nu aveau sansa intoarcerii. Furiosi, rupeau firele celorlanti care trecusera de ei. O singura data avea sa fie auzita vocea inteleptului; "AMINTIRILE SUNT O POVARA! RANILE VOR FI MAI ADINCI." Din urma, se auzeau sosind altii. Unii mergeau fara tinta, tirind dupa ei firicelul taiat. Copiii tristi. Se vor intilni cu altii, asemenea lor, vor face un nod firelor rupte si , cine stie...Veneau si intirziatii. Priveau atent la culoarele pline de cei ce singerau, ocolindu-le, tinindu-se atent de mina. Unii dornici sa ajunga la iesire nu-si mai pierdeau timpul incercind sa-i inteleaga si nici sa-i ajute pe altii, astfel, pe inserat, unul din ei avea in fata - IESIREA -, o pata  intensa de lumina, aproape materiala.
   Pasise. Intr-un spatiu fara repere, iconjurat doar de forme stranii, unele de-un alb pur si altele cu reflexii terne, amenintatoare. Norii.
   - TE ELIBEREZ DE TOT CE-I UMAN! ASA ITI VEI STI SIGUR LOCUL. NU E CALE DE INTOARCERE! UNEI SINGURE FIINTE  I-AM INGADUIT SA PLECE - TEZEU! VA PLATI...-
   Atit rostise vocea. Fara nici o ezitare, lipsit de orgoliu, vanitati , iubire, compasiune se indrepta spre gramada de nori negrii, amenintatori, aducatori de nenorociri. Nu avea cum sa fie nor alb! Sa ploua peste flori, paduri...si nicidecum peste muritori surprinsi de ploaie, sarutindu-se...Stia doar sa distruga!

                                                                                  *

   De pe puntea  corabiei sale, Tezeu privea ingrozit trupul tatalui sau izbindu-se de stinci si prabusindu-se in mare. Brusc, cazu complesit de propria-i vina - uitase un amanunt, un detaliu!
   Promisese tatalui sau, Egeu, ca la intoarcerea lui dupa lupta cu Minotaurul, sa atirne pe catargul corabiei sale o naframa alba daca scapa cu viata, si una neagra daca va muri...O uitase agatata pe cea neagra. Batrinul rege  Egeu nu-si mai putea inchipui viata fara fiul lui....De aici imbratisarea de cuvinte - Marea Egee...





                                                                                              Ben Ungar.
   
     

Noua ordine. ( II )

    "Nici nu trebuie sa ma simt stinjenit. Merit respectul ce mi se cuvine, pina la urma!", isi spunea pritacul, trecind prin coridorul cladirii primariei cu peretii placati in furnir de lemn de nuc, de care stateau lipite ca paianjenii, surprinse de apritia lui, citeva functionare care  forfoteau prin primarie. Cobora in piata, unde era asteptat de taci, dupa discursul din balcon. Fara indicatiile lui, experimentul ar fi putut esua. Si nu era posibil! Nu si nu! Cu atitea televiziuni din toate colturile lumii, posibilitatea unui esec trebuia exclusa. Cu desavirsire! Ori, grija lui pentru detalii, forta intospectiei lui cit si priceperea lui in toate domeniile era recunoscuta. Introspecta tot ce-i iesea  in cale! Asa era. O stiau toti tacii, si erau mindri de el. Chiar si el era mindru de mindria lui.

                                                                                    *

      In asteptarea pritacului, din motive profesionale lesne de inteles. reporterii, cameramanii si ceilanti, adunati din toate colturile lumii, apucasera sa intre-n vorba, animati si curiosi de ce avea sa urmeze. Jaoponezi, laponezi, englezi, francezi, americani, taciturnezi...erau toti acolo, in cuget si simtire. Apucasera sa intre-n vorba, interesati de ce va urma, povestind una alta... Louis de Bergerac ii spunea Jhonny Wacker, ca si la Paris, problema tranportului in comun ajunsese o problema delicata, din moment ce, s-a ajuns in situatia in care, unei  femei gravide, cite un netot ezita sa-i ofere locul cuvenit. Si numai simtul civic al calatorilor, din ce in ce mai rar intilnit, il obliga sa fie respectuos.
      - Eeh! raspunse Jhonny Wacker, la noi in L.A, lucrurile stau putin altfel! Accentul se pune, zicea el, pe egalitatea dintre sexe! Bine, daca-i gravida biata femeie, e intrebata duios de ce mama dracului nu-si cumpara masina, daca nu-i convine inghesuiala! Asa, in general, n-ar fi mari probleme...Oricum, sunt chestii ce trebuie rezolvate. Reporterul Stocel Zgiianu, de la T.N.T. (Televiziunea Nationala Taciturniana), parea framintat si chiar asa era. Era victima unei dileme care-si va gasi rezolvarea chiar acolo in piata, daca, se intelege va fi o experienta reusita! Spunea celor doi, ca in marile orase ale Taciturniei, pe liniile de transport in comun, la ore de virf, sunt cazuri, deloc izolate cind, din cauza inghesuielii, o mare parte din  femei ramin  insarcinate!
      - Asa s-a ajuns aici, rosti Stocel Zgiianu. Suntem o tara de mamici si bebelusi! Acum, trebuie sa recunosc, zicea, ca eforturi sau facut si se mai fac! Sau inchis o multime de intreprinderi pentru aplatizarea orelor de virf, dar din inertie sau dorinta vie de socializare, tacii continua sa se inghesuie... Asta-i dilema! Tacura toti trei. Din primarie, pritacul pasea calm spre podiumul de unde urma sa conduca experimentul. O liniste solemna ivalui piata. Frunzele care fosneu incremenira in pozitia data, pasarile nu mai ciripeau, gizele si fluturii nu mai zburau, si chiar iarba se opri din crescut. Doar un mic incident, petrecut la trei strazi distanta, trecu neobservat. Lui Ciormes  Frecau, o tigla de la etajul 10 ii cazu in cap si, de spaima muri pe loc.Pe certificatul de deces dignosticul era clar - I.N.S. (iesire naturala din sistem).
                                                                Urma sa vorbeasca pritacul!




                                                                                           Ben Ungar.
 
 

- Dacă iubirea este răspunsul, puteţi repeta întrebarea?

    Initial, la citirea acestui titlu, am ramas surprins, intuind in ea un paradox subtilizat de rafinamentul formularii ei.
Pe linga ironia suava a intrebarii, abia perceptibila, au loc o multime de alte intrebari la care cei din trecut, noi, cei care existam, si cei ce vor fi vom incearca sa raspundem. Intrebarea  formulata de Liliy Tomlin, actrita americana, probabil pe un ton ghidus, e departe de a-si afla raspunsul. Bineinteles, oricine poate incerca. Dar fara intentia de a subestima pe nimeni, ma indoiesc de reusita unui asemanea demers. Au incercat predecesori ilustri ai omenirii, din toate domeniile; arta, stiinta, filosofie...Au reusit sa descrie doar cum, cine, ce stari traieste sau manifestari ale ei. Fiecare cu amprenta si farmecul incontestabil unui geniu. Sensibil,cu instinctul curat al ginditorului spontan cum lasa impresia, Nichita Stanescu - " Indragostitii sunt pietonii aerului", Tudor Musatescu, un sirguincios slujitor al umorului, isi lasa desigur amprenta - "Dragostea - sentiment care vine in galop si dispare in virful picioarelor", Blaise Pascal, incercind probabil sa-i dea aerul unui postulat - "Inima are ratiuni pe care ratiunea nu le poate pricepe" si nu ultimul, incurabil romantic Gabriel Jose Garcia Marquez - "Nu plinge pentru ca s-a terminat, zimbeste pentru ce s-a petrecut!". Surprinzator optimism la Marquez...Mai doriti sa incercati?


                                                                                  *

Nu priviti cu-asa mirare

Catre Cel de sus.

S-ntimplat ce se intimpla,

  Si ce-ati auzit - s-a spus...

  *

                                                                                                 Ben Ungar .

Viata de catel...

     Nu-i nevoie sa deslusiti in povestioara ce urmeaza, intelesuri tainice, sau subtilitati ascunse intelegerii . Cine are bunavointa s-o citeasca va intelege ca de fapt e istoria banala a unui catel. Unul care, pentru bucatica lui de hrana, era nevoit sa trudeasca din greu, mai ales noaptea. Catel cu lant, in curtea unui gospodar, cu sarcini bine stiute cum ar fi izgonitul unei vulpi flaminde din preajma cotetului de gaini, sau tambalaul necesar cind un strain se apropia de gospodaria stapinului. Cu cotoiul casei, ajunsese la un compromis. - Nu ne apropiem unul de altul, ca iasa cu scintei. Era fericit cu bucatica de libertate pe care i-o oferea lantul legat de cusca. 2 - 3 m. De fapt nu stia ca pamintul poate fi mai mare. Crescuse de mic asa. Si era fericit. Nu stia.
    Dupa o iarna grea, incepuse sa simnta mirosul primaverii, si, se pare ca-l bucura. Paturica si mina de paie pusa de stapin in cusca, nu-l ajutasera prea mult sa invinga frigul iernii. Oricum isi spunea (in mintea lui, desigur) ca ce-i mai greu, trecuse. Si chiar era asa. Incet, gradina gospodarului prindea viata, odata cu verdeata si cele necesare puse de acesta in pamint. Cu timpul, incet si timid, un vrej de verdeata, cu un mugur de floare in virf, se strecura cu indirjire printre scindurile custii. - Ce frumos!- gindi catelul! Uite un firicel de viata si-n cusca mea! Timpul trecea. din floarea vrejului, se itea un bob mic si galben, cit un bob de fasole. Era fericit. Simtea ca are ceva viu linga el. Singura lui dilema era simpla - nu latra! Da nu-i nimic!

                                                                                    *

    Spre sfisitul verii, spre nedumerirea lui, incepu sa-si dea seama ca nu mai prea avea loc in cusca. Bobul mic si galben, pe care-l primise cu toata inima lui de catel sa stea impreuna, se dovedi a fi un bostan zdravan care crestea pezi ce trece...Pina cind, toamna, se vazu nevoit sa doarma afara, in ploile reci ce nu se mai opreau.
    Bolnav, dupa putin timp, stapinul lui il gasi mort, linga cusca...
    - A murit catelul! spuse acesta sotiei.
    - Pai ce sa facem! Cine stie...Vezi ingroapa-l undeva, printr-o vaioaga. Om gasi altul!
    In timp ce-l lua de linga cusca, uimit, striga neveste-sii;
    - Uite! Ce dovleac mare si frumos am gasit! Asa ceva mai rar! Ce noroc...

                                                                                     *

    Sa fie vreo morala in toata treaba asta? Ma intreb asta, gindindu-ma la multe...La oamenii pe care-i acceptam linga noi, la fiinte de care te apropii poate prea deschis, la Petre Roman pot sa ma gindesc, la cum am acceptat usor sa ne incredintam destinele unui vrej, initial jovial si plin de bunavointa...Si pina la urma la ce nu ma pot gindi...



                                                                                              Ben Ungar.

   

                                                                                   

        In anticamera cabinetului medical a doctorului de familie Ciufac Batau, cei 10 -11 pacienti asteptau  ca asistenta, sa-i cheme pe rind, la consultatie. Resemnati, priveau tacuti la televizorul din sala, fixat pe postul national. Unii priveau, altii stateau cu privirile fixate pe te miri ce, patimiti de grijile care-i adusesera acolo. In mod inevitabil, datorita spatiului relativ mic in care erau obligati sa stea, se studiau discret. Doar tinarului Brazga Micoican, nu-i ardea de nimic. Pentru moment, atentia lui se lasa furata de televizor, unde, o stirista exaltata, explica, comentind imaginile care insoteau stirea, faptul ca hotii de genti si buzunare din Tokio, preferau zonele intunecate, cum ar fi intrarile in metrou. Drept argument, linga un zid placat in faianta, prof. dr. universitar,  Micoci Takamura, insotit de un coleg care periodic dadea afirmativ din cap, explica cum, ce si de ce. - Voi adauga aceasta stire preaplinului cunosterii mele! - isi zise. Brusc, vocea impersonala a asistentei il trezi la realitate;
      - Micoican Brazga, poftiti va rog! Tresari, si timid pasi in cabinet. La biroul situat in fata unui pat cu cearsaf alb pe el, medicul semna netulburat, pret de 30 de secunde niste hirtii pe care le intinse asistentei.
      - Luati loc domnule Brazga!, rosti sculindu-se in picioare. Cu miinile la spate, se apropie de fereastra privind aiurea la un vrabioi, care ciripea cu naduf, mai sa pocneasca, nu alta.
      - Cu ce va pot ajuta domule? In fata lui avea un tinar la 30 - 35 de ani, inalt si bine facut, cu un chip angelic, care-i subliniau ochii albastrii incadrati de un par negru, bogat.
      - Dom' doctor, aaa, aum sa va spun, de aproape o luna, patesc niste chestii stranii...
      - Hai , spune! Daca vrei certificat medical, c-ai lipsit de la servici sa stii ca...
      - A! Nu! Fereasca Dumnezeu! Eu chiar am probleme, si sunt cu atit mai grave cu cit, cu nici o luna in urma m-am casatorit!
        Spunea astea privind stinjenit spre asistenta.
      - Atunci spune odata, ca n-am timp de pierdut!
      - Nu stiu de ce, la ora 17:00, da fix, domnule doctor, simt dorinta irezistibila de baga degetele aratatoare in urechi, si, cu degetele mari sa-mi trag gura pina la urechi, dupa care ma ia asa o...
      - Ajunge!! Tipa doctorul. - Ai mincat, baut, fumat ceva in ultima vreme?
      - Nu! - tipa Brazga Micoican.
      - Mda...Cazul tau depaseste posibilitatile mele de investigare. Iti fac o trimitere la un neurolog!
     Calvarul tinarului avea sa inceapa. Insa, el, nu stia. Inca. Dupa trei luni de zile si investigatii indelungate la clinici de specialitate din tara, o comisie medicala hotari in cele din urma ca numai la Viena vindecarea pacientului Brazga Micoican va fi posibila. Nu era loc de paliative. Se hotari, si cu primul avion pleca la Viena.
     Dupa citeva zile de investigatii, in dreptul patului sau aparu un medic cu par alb insotit, asa mai la distanta, de o gramada de asistenti. Spre uimirea lui acesta i se adresa intr-o romina impecabila, spunindu-i:
      - Domnule, ma vad obligat sa fiu sincer! Cazul dvs.impune masuri medicale cu serioase urmari traumatice de ordin psihic si social, fapt pentru care deontologia ma obliga sa las la aprecierea dvs. pentru ce  varianta optati - ori veti ramine cu aceste dureri o viata intreaga, ori renuntati la organele genitale, si va veti continua viata fara dureri! Aveti aici formularul, care semnat de dvs. ne autorizeaza sa va ajutam.- o zi buna! -si pleca.
        Dupa nici o saptamina de la operatie, Brazga Micoican, se simtea ca nou nascut! - Uite mai medici nu gluma! - spunea. Problemele cu sotia se rezolvasera intre timp. Descoperise, spunea ea intr-o scrisoare, iubirea adevarata in persoana unui tinerel de 78 de primaveri, Lichinel Ferareanu, care reusise sa stirneasca in ea, doar la clinchetul unei legaturi de chei Ferrari, pasiuni nebanuite pina atunci...
       Cu mine, se imbarbata el, se rezolva! Arunc la dracu Karmansutra si m-apuc de studiat iubirea platonica!
Geme net-ul! Da pina cind? Aaa!!! Sa nu uit! Va trebui sa-mi fac un costum ce n-a vazut Parisul! Ultimul cuvint il inspira si in cele din urma, la Paris pe rue Chapon, intra ata la "la Lebenson Gallery", unde un domn elegant il intreba cit se poate de firesc;
       - Ce costum doriti? Unul de zi, de seara sau ceremonii?
       - Unul de zi.
       - Da. In maxim 4 ore veti fi servit. Sa va luam masurile. Lucrurile se desfasurau rapid, si la sectia pantaloni, un batrinel il intrba direct;
       - Spuneti-mi va rog, pe ce parte obisnuiti sa va purtati "bijuteriile", adica stiti organele...
       - A! Nu va faceti probleme! Faceti cum credeti maestre! Am incredere!
       - Asculta domnule! -  se rasti batrinelul. Las eu impresia de om neserios? Ce facem noi aici? Ne jucam?! Pai daca dumneavoastra va purtati organele pe drepta si eu fac croiala pe stinga, sau invers, nu cred ca stiti care-s urmarile! Pai va spun eu; - pe la ora 17:00, simti nevoia nebuna sa-ti bagi degetele aratatoare in urechi, si cu degetele mari iti tragi gura pina la ...
          Pleca in graba de acolo, la aeroport. Spre primul avion . Acasa in Taciturnia.

                                                                                   *

   Asa in treacat isi aminti, ca, in urma lui, in timpul discutiei cu batrinelul de pe rue Chapon, dupa el asteptau vreo 5 tineri cu gura rupta pina-n dreptul urechilor, si pe care-i mai vazuse parca la un magazin de haine din Bucuresti, deshis de R.A...., unde totul se vindea redus. Cu 30 la suta...

                                                                                     *



                                                                                            Ben Ungar.

Clepsidra.

    - Apa trebuie sa fiarba! Numai atunci pui oul! Bine, ii raspund, pa, pa, si pleaca grabita la scoala. Aici incepe problema. Imi place oul numai fiert moale. Pentru asta, arsenalul de aparate din bucatarie, are in dotare o clepsidra micuta, cu scopul bine determinat si conditia sa-i dau atentia cuvenita,ca sa-mi indeplineasca dorinta; oul sa fie cum mi-l doresc. Dupa operatiile pregatitoare, asez clepsidra pe masa, si, cu barbia sprijinita in palme, aplecat la nivelul ei, incep s-o urmaresc atent.
      Ce nascocire rafinata! La inceputurile omenirii, cind nu eram asa grabiti, timpul nu era la mare pret. Ajungea un bat infipt in pamint si umbra lui, proiectata de soare, arata oamenilor cind e timpul sa vineze, sa manince, stiu eu...Ne-au trebuit milenii poate sa ajugem la dragalasenia din fata mea cu pretentiile unui mic Cronos.
     Astazi, lucrurile stau cu totul altfel. Timpul trebuie masurat exact, ne grabim; avem activitati precise. Economisim secunde, mili, micro, nanosecunde. Ne grabim al naibii de tare. Important e ca nu stim spre ce ne indreptam atit de infrigurati. Privind-o, simteam cum ma impinge in alte dimensiuni. De fapt, imi ziceam, fiecare din noi purtam ca vrem sau nu, o clepsidra ifasurata in corpul nostru. Suntem oameni - clepsidra. Sub forma firava a firicelului de nisip timpul nostru se scurge. Odata, fireste se va termina si, odata cu el si noi. Daca ceva ar trbui sa ne faca fericiti, ar fi faptul ca nu stim cit nisip ne-a mai ramas, si ca fiecare firicel ar trebui trait intens. Si frumos. Fiecare dintre noi e liber sa-si aleaga cum sa-si traiasca timpul din noi. Dar... exista un dar aici.
      Accidental, ajungem, nu toti, pe masa unui medic, singurul calificat sa-ti vada clepsidra din tine. Ochiul format al unui specialist poate aprecia cit nisip ti-a mai ramas. Esti trezit brutal la realitate, initial o refuzi pina cind timpul te obliga cu blindete la resemnare. Incepi sa percepi totul altfel, sa redimensionezi tot, sa dai orei valentele unei saptamini, a unei luni, a unui an...

                                                                                  *

       S-a terminat nisipul din micuta clepsidra. Cu oul pus la fiert, se pot bate cuie. Un lucru bine facut, Ben, mi-am zis.





                                                                                                  Ben Ungar. 12:45.
     

Dau Taj - Mahal pe-o...

       In esenta ei femeia, fiinta - femeie, nu e dedicata frumosului ci ea insasi e frumosul absolut. In detrimentul ratiunii reci, care refuza termenul absolut, gasindu-l tributar perfectiunii, in cazul femeii justificarea notiunii    devine redundanta. Numai asociat femeii, absolutul devine incontestabil.
       Rational existenta nu are sens fara frumos. Nu silogismul evident ne intereseaza aici. Ci justificarea   dualitatii femeie - frumos. Gasesc necesara intelegerea si introspectia asupra dualitatii amintite.
                                            *
       Justificarea frumosului ca parte necesara a existentei risca sa devina ilara daca am avea indrazneala sa consideram frumosul complementar vietii.Viata in complexitatea ei e conceputa in jurul frumosului si a femeii. Femeia nu vrea sa fie frumoasa, ea este apriori frumoasa. Problematica  frumusetii tine, bininteles de inteligenta, cultura si educatia celui care o percepe. Chiar femeia care se neglijeaza poarta in sine frumosul, dar in mod deliberat, sau nu, renunta conjunctural sau definitiv la el.
                                              *
     In mod natural si nu deliberat, ci toata fiinta - femeie percape lumea prin prisma frumosului. Delicatetea, sensibilitatea si discretia sunt mijloacele de investigatie relationala femeii. O majoritate covirsitoare de barbati si femei (chiar), vor considera ca in cele spuse de mine ar fi multe de contrazis. Nu doresc sa conving pe nimeni si nici nu as reusi. Pot doar sa explic, prin intelegerea mea unele manifestari carora multi le-ar putea atribui calitatea de argument;
   -  Lipsa delicatetii sau a sensibilitatii; da, sunt femei care constient sau nu renunta la aceste atribute. O privire atenta ne-ar putea oferi raspunsul - doreste sa apartina comunitatii celor puternici (barbatii), datorita reprimarii in ego-ul ei al unui esec emotional, cu motivatii afective sau sociale.
   -  Lipsa discretiei; forma revoltei surde de natura primordial afective (mai ales prin lamentatie) sau lipsei de (mai rar) de rafinament.
                                           *
      In concluzie, pot sa afirm, cu riscul de a-mi crea propri-mi dreptate;
     Orice femeie ar da Taj Mahal-ul pe o cabanuta, cu conditia ca alaturi sa-i fie barbatul pe care si-l doreste, iar el sa-i simta lipsa tot timpul.
                                            *
       Mai mute nu se pot exprima pe blog. Asta e...






                                                       Ben Ungar. 17:30 P.M.

Noua ordine. ( I )

   Nelinistea pritacului municipal era pe deplin justificata. Realizase, dupa o noapte de nesomn, ca e-mail-ul primit de la guvern ascundea, in cele citeva cuvinte, un experiment colosal, si care fara aportul tacilor, nu putea fi realizat. I se cerea, cu alte cuvinte, sa depaseasca posibilul, ceva care avea sa revolutioneze o mare problema a Taciturniei; transportul! Transportul in comun, mai precis. Nelinistea se apropie exponential de agonie dupa ce primi un telefon in care i se spunea clar ca experimentul mai avusese loc si pe linia 117 din capitala, esuat lamentabil chiar sub ochii si indrumarea unor somitati incontestabile din domeniu (de fapt mai multe); - Clampau Tulici, Telec Jacon, Scoran Dusnicea, Bellydance Nuciu, Ion Creanga, Scarel Triscan, Diot Almaceanu, Paula Sugea, Aris Scovell, Ion Minulescu, Corea Dusan Scapanievici...
    "Nu ma resemnez. Pot fi un Sisif" isi zise. Involuntar, ultimul cuvint il rosti suficient de tare incit un consilier il auzi, si cum el primacul era neconditionat iubit de toti subalternii, altminteri plini de initiativa, in nici 5 min., pe dealul din fata primariei, aparu scris cu vaci, cu litere majuscule: - "SISIF". Ghilimelele erau formate din cite 8 perechi de gaini (Git-golas-de-Transilvania).O parte din consilieri etnici, dar in arcul guvernamental, acceptara cu rezerve, precizind ca ar fi ajuns doar git-golas. Pritacul privi zimbind, dar spuse totusi:
   - Facem astazi o concesie legii formelor contrase. Cam mari literele! Sa nu se mai intimple! Risipitorilor...
                                             *
     Organizarea adunarii nu era o problema majora. Experienta din anii alegerilor avea sa-si spuna cuvintul. Trimisese dis de dimineata pe strazile municipiului cele 4 autospeciale cu aer coprmat la 10 atm. cu miros de mici, urmate de alte autospeciale care pulverizau, in curcubee multicolore berea. De aici  lucrurile capatau o turnura fireasca. Tacilor li se formase un reflex conditionat la atare stimuli. Sareau ca arsi si in 3 min. erau echipati. Echipamentul era sumar; O pereche de pampersi (nu existau aici exceptii copii - batrini) si o pereche de ochelari speciali cu pungulite de cauciuc sub ochi, echipament menit sa retina sarea din urina si lacrimi, achizitionate - cum altfel - din fonduri europene. Ehe.. Toate astea erau urmarea faptului ca un mogul reusise sa fure sarea pe ultima suta, la alegerile  d-nului pres. BUtac. Tacilor nu le mai ramase decit sa-si asume vina in cel mai colectiv mod cu putinta. Fusesera avetizati doar. Nu vor uita trecutul. Never.
      Raminea de pregatit discursul pritacial. Aici pritacul, se simtea pe terenul lui; vocea de stentor, ani de vremuri tulburi '90 (Turcia - rulmenti) - ani de initiere in arta excrocheriei  pure, si, deprinderea unor tipare verbale din Pascal Bruckner, ofereau discursului fluenta si continuitate. In piata din fata primariei, se adunasera intre 500 - 50.000 de taci. Numarul lor era aproximat in functie de postul televiziunii la care priveai.
      Pasirea in balcon, atent studiata, avea meniirea sa induca tacilor sosirea lui din sferele gindirii, si-a unui cerc exclusivist, greu de inteles. Era obligatoriu sa privesti aiurea, fara tinta...
      - Dragii mei, iubitii mei taci! Azi Taciturnia va cere, in mod expres, imperativ, sa participam, voi, la demontarea unui concept menit sa umileasca fiinta umana! Axioma care incorseteaza gindirea si anume enuntul  "doua corpuri materiale dinstincte nu pot exista in acelasi timp si loc simultan" - trebuie demolata! Sa dovedim contrariul! Va fi posibil, si-n timp ce va ordon va rog, sa trecem, treceti, la experiment. De dupa un colt al cladirii primariei, isi facu aparitia un microbuz pe senile. Traiectul murmur - aplauze - frenezie - delir era in curs,
conform prognozei pritacului. Productia de sare va depasita. Experimentul putea sa inceapa...
                                              *
 - Peste toata harmaiala, trece-n zbor un fluture, asa de dragul lui 3,14. -
                                               *
    Vm fi martorii experimentului...
                                                *

                                                              Ben Ungar.

                                           *
        Pe la inceputul secolului XX, Enstein, cutreiera Europa, (intr-un Ford patratos, banuiesc), drept invitatul marilor academii europene, unde, urma sa explice oamenilor de stiinta ai vremii despre noua lui teorie a relativitatii, nestiuta de nimeni atunci, dar cunoscuta de aprope toti azi (?!). Cum era si firesc, avea un sofer de care-l legau ani de prietenie, si care cu piosenie ii urmarea cursurile tinute , si, cu timpul, mnemotic, retinuse fotografic ecuatiile complexe srise de Enstein in aulele respectivelor academii. Mai exista un amanunt; semanau izbitor fizic. Grija pentru chip si freza nu erau deloc grijile lor prioritare. De aici, conotatia ghidusa a intimplarii care merita citita, de cei care nu o stiu. Obosit, in drumul lor spre o noua destinatie, Enstein spune soferului;
 - Stii ce cred ?
 -Nu.
 -Ma simt obosit, dragul meu Martz, asa ca te rog sa tii tu cursul. Nu-ti fie teama, eu voi cucai in culise si daca te incurci, iti voi arata scris pe-o foaie ce trebuie sa scrii.
-Da. Bine. (Se pare ca era o persoana greu de contrazis, din moment ce nici stiinta conteporana nu-si permite asa ceva!)
      Totul bine si frumos, cind dupa doua ore chinuitoare pentru Martz, care fara greseala insiruise pe tabla tot, se pregatea sa se retraga, se simtea eliberat. Un om de stiinta, din sala se ridica, si politicos se adresa "domnului profesor";
- Domnule profesor, cosider ca la puctul "c" al teoriei dvs. exista o inadvertenta care se cere lamurita!
- Asculta domnule, zise Martz, nu am timp de pierdut cu amanunte! Mai ales cind e vorba de chestii elementare! Pentru detalii aveti la dipozitie soferul meu! Vin-o ma aici! Enstein ametit de somn, intra la tabla...
                                                *
   Situat intre Dumnezeu si inima, omul Enstein, nu era deloc lipsit de umor si sensibilitate. Exemple; da.Unele chiar cu dedicatie;
  - "Vreau sa stiu cum gindeste Dumnezeu, restul sint detalii fara importanta."
  - "Nu poti acuza gravitatia cind dragostea te doboara."
  - "Nu stiu cum se face ca toti ma iubesc, dar nimeni nu ma intelege."
  - "Nu incerca sa fii un om de succes, ci un om de valoare."
  - "Imaginatia e mai importanta decit cunoasterea."
  - "Exista lucruri care sint imposibil de realizat, pina cind vine cineva care nu stie acest lucru si le realizeaza."

                                            *

     Miine, voi implini o luna de existenta in spatiul virtual. Ma gindesc sa cumpar o savarina in chip de tort, sa tai o luminare 1/12, si pina se va stinge, sa iau o decizie. Voi vedea!

                                             *







                                                                                   Ben Ungar.

Noua ordine.

     Conform noii legi  - "Necesitatea formei contrase" - totul, dar absolut totul, de la institutii publice, sedii politice, primarii si chiar sali de sport, aveau sa poarte denumiri abreviate, si, pentru a impinge pina la perfectiune masura luata, chiar si abrevierile trebuiau scrise cu litere mici, arial, 10, fara B. Economiile calculate de un expert erau uriase; 0,3w/imprimanta (cu laser), mii de coli format A4 economisite si cite si mai cite...Propunerea ca pensionarilor sa le fie interzis accesul la hirtie igienica, fu primita cu aplauze. Ei, sustinea cel cu propunerea, aveau din partea statului cupoanele de pensie, hirtie data de stat gratuit. Un impozit de cupon s-ar impune...
     Noua lege era considerata deasupra constitutiei, deoarece fusese aprobata prin ordonanta guvernamentala, si, cum spuneau autorii avea sa schimbe fundamental nivelul de trai al multimii tacilor, tacii fiind denumirea abreviata data poporului tacut din spatiul carpato-danubian.
    Se impunea o limita. Si pe buna dreptate. Alesul, primul tac al tarii nu putea fi numit simplu - tac. Nu! Dupa lungi dezbateri, s-a convenit - BUTAC. Notiunea impletea prin subliminalul indus atit ierarhia primilor doi mari conducatori cit si o apropiere de cei condusi - tacii.Unde pui ca avea si rezonante istorice. In treacat fie spus, interventia ospatarului de la palatul prezidential fu considerata perfect justificata. El sugera ca un ordin dat Academiei Romine de a scote din dex-ul limbii cuvintul butac, ar elimina multe confuzii de nedorit. Avea sa fie avansat pe loc, cu prima medalie alata la indemina. In toiul dezbaterilor,au fost admise doua amendamente;
 - legalizarea vinzarii laptelui de mama.
 - scumpirea piinii cu conditia (de bun simt)  ieftinirii manusilor de box.
      In rest, de la presedinti de consilii judetene la primari, prin aproximari succesive si ajustari s-a ajuns la - pritaci. Simplu. Urmarile nu se vor lasa asteptate. Da. Se pasea hotarit spre prosperitate.Noi, tacii nu puteam intelege.

                                           *

    Vom vedea, apelind la bunavointa dvs. cum se va desfasura o sedinta cu pritacul municipiului nostru.                  Frumoasa, moralizatoare si instructiva.

                                             *


                                                         Ben Ungar.