In anticamera cabinetului medical a doctorului de familie Ciufac Batau, cei 10 -11 pacienti asteptau  ca asistenta, sa-i cheme pe rind, la consultatie. Resemnati, priveau tacuti la televizorul din sala, fixat pe postul national. Unii priveau, altii stateau cu privirile fixate pe te miri ce, patimiti de grijile care-i adusesera acolo. In mod inevitabil, datorita spatiului relativ mic in care erau obligati sa stea, se studiau discret. Doar tinarului Brazga Micoican, nu-i ardea de nimic. Pentru moment, atentia lui se lasa furata de televizor, unde, o stirista exaltata, explica, comentind imaginile care insoteau stirea, faptul ca hotii de genti si buzunare din Tokio, preferau zonele intunecate, cum ar fi intrarile in metrou. Drept argument, linga un zid placat in faianta, prof. dr. universitar,  Micoci Takamura, insotit de un coleg care periodic dadea afirmativ din cap, explica cum, ce si de ce. - Voi adauga aceasta stire preaplinului cunosterii mele! - isi zise. Brusc, vocea impersonala a asistentei il trezi la realitate;
      - Micoican Brazga, poftiti va rog! Tresari, si timid pasi in cabinet. La biroul situat in fata unui pat cu cearsaf alb pe el, medicul semna netulburat, pret de 30 de secunde niste hirtii pe care le intinse asistentei.
      - Luati loc domnule Brazga!, rosti sculindu-se in picioare. Cu miinile la spate, se apropie de fereastra privind aiurea la un vrabioi, care ciripea cu naduf, mai sa pocneasca, nu alta.
      - Cu ce va pot ajuta domule? In fata lui avea un tinar la 30 - 35 de ani, inalt si bine facut, cu un chip angelic, care-i subliniau ochii albastrii incadrati de un par negru, bogat.
      - Dom' doctor, aaa, aum sa va spun, de aproape o luna, patesc niste chestii stranii...
      - Hai , spune! Daca vrei certificat medical, c-ai lipsit de la servici sa stii ca...
      - A! Nu! Fereasca Dumnezeu! Eu chiar am probleme, si sunt cu atit mai grave cu cit, cu nici o luna in urma m-am casatorit!
        Spunea astea privind stinjenit spre asistenta.
      - Atunci spune odata, ca n-am timp de pierdut!
      - Nu stiu de ce, la ora 17:00, da fix, domnule doctor, simt dorinta irezistibila de baga degetele aratatoare in urechi, si, cu degetele mari sa-mi trag gura pina la urechi, dupa care ma ia asa o...
      - Ajunge!! Tipa doctorul. - Ai mincat, baut, fumat ceva in ultima vreme?
      - Nu! - tipa Brazga Micoican.
      - Mda...Cazul tau depaseste posibilitatile mele de investigare. Iti fac o trimitere la un neurolog!
     Calvarul tinarului avea sa inceapa. Insa, el, nu stia. Inca. Dupa trei luni de zile si investigatii indelungate la clinici de specialitate din tara, o comisie medicala hotari in cele din urma ca numai la Viena vindecarea pacientului Brazga Micoican va fi posibila. Nu era loc de paliative. Se hotari, si cu primul avion pleca la Viena.
     Dupa citeva zile de investigatii, in dreptul patului sau aparu un medic cu par alb insotit, asa mai la distanta, de o gramada de asistenti. Spre uimirea lui acesta i se adresa intr-o romina impecabila, spunindu-i:
      - Domnule, ma vad obligat sa fiu sincer! Cazul dvs.impune masuri medicale cu serioase urmari traumatice de ordin psihic si social, fapt pentru care deontologia ma obliga sa las la aprecierea dvs. pentru ce  varianta optati - ori veti ramine cu aceste dureri o viata intreaga, ori renuntati la organele genitale, si va veti continua viata fara dureri! Aveti aici formularul, care semnat de dvs. ne autorizeaza sa va ajutam.- o zi buna! -si pleca.
        Dupa nici o saptamina de la operatie, Brazga Micoican, se simtea ca nou nascut! - Uite mai medici nu gluma! - spunea. Problemele cu sotia se rezolvasera intre timp. Descoperise, spunea ea intr-o scrisoare, iubirea adevarata in persoana unui tinerel de 78 de primaveri, Lichinel Ferareanu, care reusise sa stirneasca in ea, doar la clinchetul unei legaturi de chei Ferrari, pasiuni nebanuite pina atunci...
       Cu mine, se imbarbata el, se rezolva! Arunc la dracu Karmansutra si m-apuc de studiat iubirea platonica!
Geme net-ul! Da pina cind? Aaa!!! Sa nu uit! Va trebui sa-mi fac un costum ce n-a vazut Parisul! Ultimul cuvint il inspira si in cele din urma, la Paris pe rue Chapon, intra ata la "la Lebenson Gallery", unde un domn elegant il intreba cit se poate de firesc;
       - Ce costum doriti? Unul de zi, de seara sau ceremonii?
       - Unul de zi.
       - Da. In maxim 4 ore veti fi servit. Sa va luam masurile. Lucrurile se desfasurau rapid, si la sectia pantaloni, un batrinel il intrba direct;
       - Spuneti-mi va rog, pe ce parte obisnuiti sa va purtati "bijuteriile", adica stiti organele...
       - A! Nu va faceti probleme! Faceti cum credeti maestre! Am incredere!
       - Asculta domnule! -  se rasti batrinelul. Las eu impresia de om neserios? Ce facem noi aici? Ne jucam?! Pai daca dumneavoastra va purtati organele pe drepta si eu fac croiala pe stinga, sau invers, nu cred ca stiti care-s urmarile! Pai va spun eu; - pe la ora 17:00, simti nevoia nebuna sa-ti bagi degetele aratatoare in urechi, si cu degetele mari iti tragi gura pina la ...
          Pleca in graba de acolo, la aeroport. Spre primul avion . Acasa in Taciturnia.

                                                                                   *

   Asa in treacat isi aminti, ca, in urma lui, in timpul discutiei cu batrinelul de pe rue Chapon, dupa el asteptau vreo 5 tineri cu gura rupta pina-n dreptul urechilor, si pe care-i mai vazuse parca la un magazin de haine din Bucuresti, deshis de R.A...., unde totul se vindea redus. Cu 30 la suta...

                                                                                     *



                                                                                            Ben Ungar.