Incerci, uneori cu disperare sa te detasezi de cotidianul mizer impregnat de grobieni cu veleitati de sfatuitori, unii ajunsi chiar sa ne conduca. Mil. Noroi. Noroiul e compact, uniform si nu admite decit o dimensiune - platul. Probabil de aici deriva platidudinea. Nimic si nimeni nu are voie sa-si doreasca dreaptul de-a se ridica putin. Esti tras inapoi cu brutalitate. Apare in mod legitim un sentiment de frustrare. Unii il resimt cind se trezesc izbiti de realitatea dureroasa si certa, pusi in situatia de-a trai cu mult sub nivelul unui puscarias de rind, de care vezi Doamne, trebuie avut mare grija. Ma gindesc la puscarii ca la o pepiniera de viitoare cadre, de nadejde si mai ales de conducere...De ce nu! Si mai sint consecinte. Grele. Am ajuns o natiune in care nu compasiunea ci orgoliul si egoismul devin normalitate. Ce lipsit de sens imi pare acum ce spunea Malraux! - "Orice durere se poate shimba in valoare". Da domnule Malraux suntem al dracului de valorosi. Demult nu-l mai cred. Si ma intreb, cit de stupefiat ar fi Montaigne, privindu-ne.Ar mai scrie oare "Conditia umana"? Un penibil "i" mic, pus unde trebuie ar fi o masura reparatorie...Am ajuns sa confundam trasaturi profund umane in defecte; prietenia sincera e privita cu suspiciune, cu convingerea ca se urmareste un "ceva", o discutie normala poate deveni brusc, din senin, un prilej de schimburi de ironii rautaciose, generozitatea adesea confundata cu dementa. Nu mai incape nici un fel de de compasiune. La ce-ar ajuta? Ne-am compatimi unii pe altii. Si...?
Ben Ungar.
